Regionalizarea Romaniei, pro şi contra

O nouă temă aruncată în eter de către preşedenţie, mai precis de către domnul preşedinte Traian  Băsescu a venit să ne bulverseze minţile şi să ne dea preocupări pe care nici nu le intuiam cu ceva timp în urmă.  O fi bine ce ne propune preşedintele? Este oportună o reorganizare administrativă pentru România în situaţia actuală? Am putea avea de câştigat de pe urma acestei reorganizări administrative? Ce beneficii şi ce costuri pentru populaţie implică acest proces? Ne scoate reorganizarea criza din casă ?! Este vorba de capital politic sau avem de-a face cu o propunere de structură organizatorică menită a absorbi mai eficient fondurile europene pentru dezvoltarea ţării?…şi multe alte întrebări la care ar trebui să avem răspunsuri pertinente, fundamentate.

Cetăţenilor nu li s-au oferit suficiente informaţii pentru a putea compara forma actuală de organizare, pe judeţe, cu care de bine de rău suntem obişnuiţi, cu forma propusă de preşedintele ţării, adică 8 regiuni şi, eventual, 2 judeţe. Nu există studii serioase întocmite de instituţii abilitate din care să reiasă oportunitatea aceastei schimbări la momentul actual şi ce beneficii ar aduce României pe termen scurt şi mediu, ţinând cont că traversăm o perioadă de criză destul de grea.  Poate că fiecare dintre noi ne-am gândit măcar un moment ce implicaţii ar putea avea acest proces pentru cetăţeni. De la schimbarea unui simplu act de identitate, a unui certificat de înmatriculare al unui autoturism şi câte asemenea documente uzuale care vor trebui în mod evident refăcute şi până la punerea în mişcare a unei administraţii locale sau regionale care şi aşa este ineficientă şi înţepenită în birocraţie.

Ce ar însemna schimbarea tuturor actelor, registrelor, denumirilor, etc. când şi la ora actuală multe documente sunt aiurite prin administraţiile statului iar cetăţeanul de rând o ia razna când merge să obţină te miri ce document de la primărie, prefectură etc...

Sursa: http://pavaza.ro/regionalizarea-romaniei-pro-si-contra/