Pisoiul Petre

Nu mi-au placut niciodata animalele, iar pisoiul Petre cu atit mai putin. De cite ori trec pe la Anca il gasesc dormind. Vegetind. Doua lucruri par sa-l intereseze in viata: mincarea si pisicile. Ultima data cind l-am vazut, era treaz, dadea tircoale Desdemonei (pisica vecinului), care se pripasise pe acolo. Anca il sorbea din ochi, ghemuita in bratele mele, indemnindu-l, ca pe stadion, sa inscrie, ceea ce Petre si facu. Sari cu o agilitate extraordinara in spatele Desdemonei, urlind, isi infipse coltii in gitul ei si o avu acolo in fata noastra, spre incintarea Ancai. E nu reusisem pina atunci (desi ma straduisem! ) sa-i provoc atita admiratie. Pesemne ca intentionat adusese pisica, ca sa pricep, cum vine treaba. Iar eu m-am conformat (de gustibus, non disputandum!). Rupindu-i hainele, urlind si muscind-o de sini.” N-a fost rau! concluziona ea la sfirsit. N-am inteles insa de ce n-ai sarit direct la tinta, ca Petre!” Cum dracu` sa nu-l urasc!